Prima şedinţă a Consiliului interimar al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior




În data de 10 iulie 2006, la sediul Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior  (CNFIS) din Bucureşti, bd. Schitu Măgureanu nr. 1, s-a desfăşurat prima şedinţă a Consiliului interimar al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS). Din cei 15 membri ai Consiliului interimar au fost prezenţi 13.
În conformitate cu prevederile art. 19 alin. 9 din Legea nr. 87/2006 de aprobare a OUG nr.75/2005, au fost invitaţi să participe ca observatori la şedinţa Consiliului interimar al ARACIS câte un reprezentant al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi Uniunii Studenţilor din România (USR). Prezent la această şedinţă a fost numai Traian Brumă, delegat al ANOSR.
În unanimitate de voturi au fost adoptate următoarele hotărâri:
1. a fost definitivată organigrama ARACIS
2. s-au constituit comisiile de lucru pentru elaborarea standardelor şi indicatorilor de perfomanţă privind autorizarea, acreditarea şi asigurarea calităţii în învăţământul superior
3. s-au adoptat termenii pentru elaborarea metodologiilor de evaluare internă şi externă a calităţii în învăţământul superior.
4. s-a discutat corelarea actelor normative privind funcţionarea ARACIS.

Director,
Mircea MUREŞAN