Inspectorii şcolari generali avertizaţi din nou




Ministrul educaţiei şi cercetării, Mihail Hărdău, i-a avertizat astăzi, 18 septembrie 2006, pe inspectorii şcolari generali, într-o întâlnire desfăşurată la sediul MEdC, că îşi vor pierde posturile dacă nu vor reprezenta interesele învăţământului şi nu vor aplica principiile educaţionale.
„Trebuie să vă hotărâţi dacă aparţineţi acestui sistem. Cine nu ştie ce are de făcut şi ce trebuie să facă, pleacă şi îi va lăsa pe alţii sa facă treabă", a spus Mihail Hărdău. Ministrul le-a mai cerut inspectorilor şcolari generali să manifeste o atenţie deosebită şi consecvenţă în elaborarea rapoartelor trimise Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în special a celor statistice, deoarece datele sunt de fiecare dată diferite. „Nu există seriozitate în colectarea datelor şi în respectarea termenelor fixate de minister. Prin urmare, cine solicită fonduri pentru finanţare şi furnizează date false va suporta consecinţele. Banii urmează elevul şi nu veţi primi niciun leu dacă greşiţi", a mai afirmat ministrul educaţiei.
În cadrul aceleiaşi întâlniri, ministrul le-a cerut şefilor de inspectorate judeţene să-şi fundamenteze realist solicitările de repartizare a microbuzelor pentru transportul şcolar şi să reziste posibilelor influenţe în ierarhizarea acestora.
De asemnea, ministrul le-a reamintit celor prezenţi să soluţioneze în interiorul legii problema încadrării pensionarilor în sistemul de învăţământ („faceţi loc tinerilor şi concurenţei adevărate în şcoli", a spus ministrul Mihail Hărdău), a situaţiei din învăţământul preşcolar, a transferurilor elevilor şi a recorectării tezelor de la examenul naţional de Bacalaureat.

Director,
Mircea MUREŞAN