Despre instituție / Despre noi / Minister
Ministerul Educaţiei Naţionale
Str. Gen. Berthelot 28-30
Sector 1, 010168, Bucureşti
Tel. Centrală: 4056200;4056300
Relaţii cu publicul
|
Precizări privind majorările salariale din învăţământ
07.11.2006
Pentru o corectă informare a opiniei publice în legătură cu discuţiile de ieri, 6 noiembrie, din cadrul Comisiilor parlamentare de Buget Finanţe, facem următoarele precizări:
1. În precedenta discuţie avută pe tema bugetului în cele două comisii parlamentare de învăţământ, ministrul Mihail Hărdău şi-a dat acordul de principiu pentru schimbarea destinaţiei unor capitole din cadrul bugetului Ministerului Educaţiei şi Cercetării, dar nu a făcut nicio afirmaţie referitoare la salarizarea cadrelor didactice. 2. În discuţia avută ieri în comisiile de Buget-Finanţe, ministrul Mihail Hărdău a susţinut creşterea salarială stabilită în urma negocierilor dintre comisia interministerială şi liderii federaţiilor sindicale din învăţământ. 3. Facem precizarea că majorarea de 18,7% susţinută de conducerea MEdC a fost obţinută în urma demersurilor făcute de ministrul Mihail Hărdău pe lângă membrii Executivului. 4. În întâlnirile cu liderii federaţiilor sindicale din învăţământ, ministrul educaţiei şi cercetării a obţinut asigurări din partea acestora că vor fi mulţumiţi în cazul în care procentul creşterii salariale pe luna decembrie 2007, raportat la decembrie 2006, va atinge 18%. 5. Poziţia federaţiilor sindicale faţă de ministrul Mihail Hărdău, membru al Guvernului României, este de neînţeles pentru noi, având în vedere toate demersurile făcute până în acest moment de domnia sa. Ministrul educaţiei a dorit în mod sincer şi real o creştere salarială substanţială, însă în limitele stabilite de către Guvern, pe baza recomandărilor Ministerului Finanţelor Publice.
Director, Mircea MUREŞAN
|
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor
din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
- Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
- OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
- Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
- Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
- Concurs director CSUD - Universitatea din București
- Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii
universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
|