Situaţia încălzirii şcolilor la nivel naţional




Ministerul Educaţiei şi Cercetării este preocupat de situaţia în care se află o serie de unităţi şcolare din ţară care nu dispun de un sistem de încălzire viabil. În acest sens, ministrul educaţiei şi cercetării, Mihail Hărdău a solicitat într-o notă trimisă astăzi, 14 noiembrie, Inspectoratelor Şcolare Judeţene, monitorizarea zilnică a situaţiei şi implicarea în rezolvarea problemelor alături de factorii locali de decizie.
„Vă veţi implica direct alături de Consiliile locale în găsirea soluţiilor acolo unde apar probleme cu încălzirea unităţilor de învăţământ. În cazul în care întâmpinaţi dificultăţi în rezolvarea acestora, vă solicit să ni le sesizaţi în cel mai scurt timp", le-a transmis inspectorilor şcolari generali ministrul Mihail Hărdău.

Conform datelor furnizate în cursul acestei zile de Inspectoratele Şcolare Judeţene, la nivelul întregii ţări, din cele peste 22.000 de clădiri în care se desfăşoară cursuri, în 68  alimentarea cu energie termică este deficitară din diverse motive.
Între acestea menţionăm: defecţiuni ale centralei termice, întârzieri în lucrările de reabilitare a centralei termice, nealocare de fonduri, modernizarea centralei termice la nivel de localitate, centrale termice neracordate la reţeaua de gaz, schimbare instalaţii încălzire, sistarea furnizării gazului metan din cauza datoriilor neonorate.
Defalcat, situaţia se prezintă astfel: Arad - 4, Bacău - 3, Bucureşti - 1, Caraş Severin - 2, Călăraşi - 3, Cluj  - 1, Constanţa - 5, Dâmboviţa - 1, Giurgiu - 4, Hunedoara - 1, Iaşi  - 3 şi Teleorman - 2. Pentru fiecare unitate de învăţământ în parte există un termen de remediere a disfuncţionalităţilor ce variază între 5 şi 10 zile.
Cazuri deosebite se înregistrează în judeţele Vaslui şi Neamţ, unde 23, respectiv 15 unităţi de învăţământ, nu beneficiază de agent termic. În judeţul Vaslui este vorba de şcoli recent construite, care dintr-un management defectuos al responsbililor locali, nu au fost încă racordate la reţeaua electrică, iar în judeţul Neamţ centralele termice ale şcolilor sunt încă neracordate la reţeaua de gaz. Precizăm faptul că în cele 10 şcoli din municipiul Bistriţa agentului termic se distribuie începând de aseară, iar cursurile - acolo unde au fost întrerupte - vor fi reluate, mâine, 15 noiembrie.

Director,
Mircea MUREŞAN