Program româno-indian de cooperare în ştiinţă şi tehnologie




România participă, în perioada 7-11 februarie 2007, la Conferinţa Ministerială în domeniul ştiinţei şi tehnologiei Uniunea Europeană - India ce se desfăşoară, la New Delhi, în cadrul căreia va semna Programul româno-indian de cooperare în ştiinţă şi tehnologie pentru anii 2007-2009. La acest eveniment organizat de Ministerul Ştiinţei şi Tehnologiei din India, Comisia Europeană şi Preşedinţia Uniunii Europene participă miniştrii pentru cercetare din toate statele membre UE, ţara noastră fiind pentru prima dată la un astfel de eveniment în calitate de stat membru. Delegaţia României este formată din domnul Anton Anton, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS), domnul Dumitru Miron, Secretar de stat pentru învăţământul superior şi integrare europeană în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi doamna Iulia Mihail, director al Direcţiei Integrare Europeană şi Cooperări Internaţionale în cadrul ANCS.
Forumul va începe astăzi, 7 februarie 2007, cu o sesiune ştiinţifică la nivel de experţi, fără participarea miniştrilor, care va aborda subiectul referitor la priorităţile în dezvoltarea parteneriatelor: sănătate, tehnologii industriale inclusiv nanoştiinţe şi materiale, transport, mobilitate, infrastructuri de cercetare. În cursul după-amiezei va urma sesiunea ministerială ce va cuprinde mesajele ministrului ştiinţei şi tehnologiei indian, domnul Kapil Sibal, comisarului european pentru cercetare, domnul Janez Potočnik, ministrului educaţiei şi cercetării din Germania, doamna Annette Schavan, prezentarea raportului sesiunii ştiinţifice şi discuţii pe marginea acestuia. Sesiunea se va încheia cu prezentarea concluziilor, elaborarea proiectului declaraţiei comune şi o conferinţă de presă.
În data de 8 februarie 2007 va fi organizată o întâlnire cu mari personalităţi ştiinţifice, „The Nobel Laureate Meeting", astfel încât evenimentul să atragă atenţia asupra potenţialului existent atât în UE, cât şi în India şi să provoace un interes susţinut pentru promovarea cooperării bilaterale în domeniul ştiinţei şi tehnologiei. În partea a doua a aceleiaşi zile, delegaţia română va avea o serie de întrevederi la Institutul Indian pentru Tehnologii şi va vizita câteva laboratoare de cercetare.
Vineri, 9 februarie 2007, delegaţia română va fi primită de Secretarul Departamentului pentru Ştiinţă şi Tehnologie din cadrul Ministerului Ştiinţei şi Tehnologiei şi Ştiinţei Pamântului din India, departament omolog ANCS. Cu acest prilej, va fi semnat Programul româno-indian de cooperare în ştiinţă şi tehnologie pentru anii 2007-2009, care va cuprinde o serie de proiecte comune de cercetare-dezvoltare.

Conferinţa din capitala statului indian este urmarea unui eveniment similar  ce a avut loc la Helsinki, în 13 octombrie 2006, unde a fost recunoscută importanţa cooperării în domeniul ştiinţei şi tehnologiei în cadrul Parteneriatului Strategic UE-India. Acest fapt se datorează creşterii rapide a numărului de activităţi comune în ştiinţă şi în dezvoltarea de noi tehnologii concretizate prin parteneriate bilaterale sau în consorţii sub auspiciile Programul Cadru 6. Totodată UE şi India au devenit partenere în mari proiecte internaţionale, ultimul dintre acestea fiind ITER (International Thermo Nuclear Experimental Reactor).

Direcţia Comunicare şi Relaţii Publice
Tel./Fax: 021/315.04.21