Întrunirea Comisiei Naţionale de Coordonare a Programului de Granturi pentru Dezvoltare Şcolară


19.04.2007

Comisia Naţională de Coordonare a Programului de Granturi pentru Dezvoltare Şcolară (PGDS), din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, se întruneşte în perioada 19-21 aprilie 2007, la Târgovişte, pentru a instrui responsabilii din judeţele coordonatoare (regiuni de dezvoltare) şi reprezentanţii comisiilor de evaluare.
La nivel naţional, au fost depuse 2642 de proiecte, din care 2517 au fost validate (proiecte din mediul rural şi din mediul urban). Situaţia la nivel naţional, pe categorie de proiect se prezintă, astfel:
Categoria A: Proiecte care sprijină îmbunătăţirea calităţii educaţiei prin formarea profesională şi oferirea de oportunităţi de dezvoltare în carieră a cadrelor didactice.
            - 21 de proiecte validate -  mediul rural şi 97 - mediul urban
Categoria B: Proiecte care sprijină reducerea decalajului existent la nivelul accesului la informaţie şi a metodelor şi mijloacelor moderne de predare - învăţare.
            - 271 proiecte validate - mediul rural şi 641 -  mediul urban
Categoria C: Proiecte care sprijină îmbunătăţirea procesului de predare - învăţare prin activităţi extracurriculare
            - 615 proiecte validate - mediul rural şi 764 mediul urban
Categoria D: Proiecte care sprijină integrarea şcolară şi profesională a copiilor/tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale şi a celor din sistemul de protecţie
            - 34 proiecte validate în mediul rural şi 74 în mediul urban.
La această întrunire, participă inspectorii şcolari generali din judeţele coordonatoare (regiuni de dezvoltare): Iaşi, Sălaj, Hunedoara, Constanţa, Olt, Braşov, Bucureşti şi Dâmboviţa, responsabili ai comisiilor de evaluare  şi reprezentanţi ai comisiilor de evaluare nominalizaţi prin OMEdC nr. 713/2007 (membrii UJIP din judeţele coordonatoare).
Programul de Granturi pentru Dezvoltare Şcolară vizează creşterea calităţii, eficienţei şi echităţii în educaţie prin creşterea gradului de autonomie şi a capacităţii de elaborare şi gestionare a proiectelor la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar. PGDS este finanţat de la bugetul de stat, prin granturi prevăzute cu această destinaţie, în limita fondurilor aprobate anual prin bugetul MEdCT.
Menţionăm că astăzi, 19 aprilie 2007, în videoconferinţa cu inspectoratele şcolare judeţene, reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului au adus în discuţie prioritatea acestor proiecte.

Biroul de presă