Cristian Adomniţei a hotărât cu omologii din statele membre şi Comisarul european pentru Ştiinţă şi Cercetare crearea unui grup de lucru pe cooperare ştiinţifică




Ministrul Cristian Adomniţei a avut, astăzi, la Leipzig, consultări informale cu Comisarul european pentru ştiinţă şi cercetare Janez Potocnik şi cu Secretarul de stat federal pentru educaţie Frieder Meyer - Krahmer. Aceştia au discutat despre colaborarea bilaterală româno - germană şi despre posibila vizită în România a ministrului federal al educaţiei şi cercetării Annette Schvan şi a secretarului de stat federal pentru educaţie Frieder Meyer - Krahmer.
Ministrul Cristian Adomniţei a vizitat Centrul pentru Cercetare Helmholz din Leipzig, alături de Comisarul european pentru Ştiinţă şi Cercetare Janez Potocnik, secretarul de stat federal pentru educaţie Frieder Meyer - Krahmer şi miniştrii educaţiei din Bulgaria, Cehia şi Polonia.
La iniţiativa secretarului de stat federal pentru educaţie şi cu acceptul directorului Centrului pentru Cercetare Helmholz s-a decis în unanimitate crearea unui grup de lucru format din reprezentanţii fiecărui minister. Aceştia vor avea misiunea să identifice două, trei domenii de interes pentru cooperarea ştiinţifică dintre România, Germania, Cehia şi Polonia.


Biroul de Presă