Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Reacţia ministrului Cristian Adomniţei la declaraţiile primarului sectorului 5, Marian Vanghelie
17.09.2007

Biroul de Presă al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului este mandatat să transmită punctul de vedere al ministrului Cristian Adomniţei în legătură cu afirmaţiile făcute astăzi de primarul sectorului 5, domnul Marian Vanghelie:

„Domnul primar Marian Vanghelie este în necunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte situaţia absorbţiei fondurilor guvernamentale alocate unităţilor de învăţământ, la fel ca antevorbitorii domniei sale pe această temă, domnul preşedinte Traian Băsescu şi domnul primar general Adriean Videanu.
Mă surprinde vehemenţa cu care primarul sectorului 5 susţine tezele celor doi, din moment ce domnia sa stă cel mai prost în materie de absorbţie a fondurilor pentru unităţile de învăţământ alocate de Guvern.
Pentru o informare cât mai corectă a domnului primar, pe care, de altfel, o pretind şi eu în problema banilor repartizaţi de către MECT şcolilor din sectorul 5, îi supun atenţiei următoarele: absorbţia fondurilor pe ţară la sfârşitul lunii august a fost de 18%, acum este de 22%-23%, iar la sfârşitul lunii septembrie se estimează o rată de 30%. La nivelul Capitalei, nivelul utilizării banilor în luna august s-a ridicat la 6%, acum este tot 6%, iar la sfârşitul lunii septembrie se aşteaptă să atingă 10%.
Sectorului 5, condus de domnul primar Marian Vanghelie, i s-au alocat de la bugetul de stat 6.900 mii lei prin Hotărâri de Guvern, din martie până în prezent. Spre deosebire de colegii de sectoare, domnia sa nu a raportat nicio situaţie în legătură cu folosirea fondurilor alocate de Guvern. Aşadar, sper ca aceia care «dorm» cel mai mult să aibă tăria de caracter să vorbească cel mai puţin. Îi reamintesc domnului Vanghelie că victimele colaterale ale indolenţei sunt copiii. Domnul primar ar trebui să lase deoparte jocurile politicianiste, care nu au nici o treabă cu şcoala şi să încerce să colaboreze în mod onest cu celelalte instituţii ale statului, care se preocupă de binele copiilor şi dascălilor noştri.
Fac un apel către toate autorităţile şi către toţi factorii politici implicaţi să renunţa la luptele sterile şi retorica pompoasă, măcar în această zi festivă care aparţine doar elevilor şi profesorilor. Îmi reafirm încrederea într-un pact transpolitic şi transpartinic pentru binele educaţiei din România şi cred că doar în momentul în care şcoala va fi complet depolitizată vom avea parte de un real progres."


Biroul de Presă


< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult