Ministrul Cristian Adomniţei a promis că şcolile afectate de inundaţii vor fi reabilitate cu bani de la Guvern
Ministrul Cristian Adomniţei a promis sprijin financiar pentru unităţile şcolare din Tecuci (judeţul Galaţi), afectate de inundaţii. „La prima şedinţă de Guvern vom supune spre aprobare alocarea unor sume pentru a ajuta pe cât putem la reconsolidarea clădirilor", a declarat demnitarul. Ministrul Cristian Adomniţei a vizitat astăzi, împreună cu secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Zvetlana Preoteasa, mai multe obiective de învăţământ din oraşul Tecuci. Cele mai afectate instituţii sunt Şcolile generale nr. 8 şi nr. 6, Şcoala de arte şi meserii nr. 8 şi Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş". Pagubele constatate sunt imposibilitatea utilizării sălii de sport şi a cabinetului de franceză de la acest colegiu, distrugerea atelierului-şcoală din Şcoala de arte şi meserii şi parchetul avariat la şcolile generale. În ciuda daunelor, toate unităţile de învăţământ au început anul şcolar în corpurile de clădire neafectate de calamităţi.
Ministrul a stat de vorbă cu o parte dintre cei 90 de elevi ale căror case au fost distruse de viitură. Demnitarul a fost profund impresionat de condiţiile în care copiii sunt nevoiţi să trăiască. El le-a spus că nu vor duce lipsă de rechizite, deoarece inspectoratul şcolar Galaţi a achiziţionat şi va distribui toate aceste materiale.
Ministrul le-a transmis profesorilor că va căuta o soluţie legală să-i remunereze pentru că au fost prezenţi în unităţile şcolare şi au ajutat la amenajarea lor pentru ca noul an şcolar să înceapă în condiţii cât mai bune.

Biroul de Presă