Ministrul Educaţiei, Cristian Adomnitei, a deschis anul universitar la Iaşi
Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Cristian Adomniţei, a participat ieri, 1 octombrie 2007, la festivitatea de deschidere a anului universitar la cele cinci universităţi de stat din Iaşi. După festivitatea de la Universitatea „Al.I Cuza", ministrul a participat la ceremonia de la Universitatea Tehnică „Gh.Asachi". În faţa profesorilor şi a studentilor de aici, Cristian Adomniţei a prezentat proiectele privind îmbunătăţirea învăţământului universitar românesc, cuprinse în noua Lege a învăţământului superior. „Va fi o reformă din temelii a educaţiei româneşti. O reformă care va duce la creşterea calităţii învăţământului din România", a declarat ministrul Educaţiei. Cristian Adomniţei a primit apoi, din partea rectorului Nicolae Badea, Diploma de Excelenţă a Senatului.
La Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T Popa", ministrul Educaţiei s-a întâlnit cu profesorii şi studenţii, cărora le-a garantat sprijinul său, invitându-i pe studenţi să participe la discuţiile dintre MECT şi Ministerul Sănătăţii pe tema rezidenţiatului.
La Universitatea de Arte „George Enescu", ministrul a declarat ca efortul MECT pentru modernizarea bazei de studiu a instituţiei va continua. În acest sens, Cristian Adomniţei şi-a anunţat intenţia de a sprijini universitatea pentru a prelua în patrimoniul său sediul Filarmonicii de Stat din Iaşi.
Aici vor putea fi organizate laboratoarele de licenţă pentru studenţi şi profesori. La rândul său, rectorul Viorel Munteanu i-a înmânat ministrului Cristian Adomniţei Diploma de Onoare şi Medalia Jubiliară „George Enescu".
Cristian Adomniţei a participat la festivitatea de deschidere a noului an universitar la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu De La Brad". Aici, ministrul a subliniat importanţa învăţământului agricol pentru dezvoltarea agriculturii româneşti şi a săpat apoi la temelia viitoarei clădirii a Facultăţi de Tehnologia Prelucrării Produselor Alimentare.
La finalul vizitei sale la Iaşi, ministrul Educaţiei a inaugurat Casa de Cultură a Studenţilor. Edificiul a fost închis timp de 11 ani din cauza lucrărilor de renovare şi consolidare. Prin efortul financiar al MECT, Casa de Cultură poate gazdui din nou cluburile de dans, muzică şi ansamblurile folclorice, câteva dintre ele unice în ţară.

Biroul de Presă