Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
„Ziua Ştiinţei”- proiect de colaborare între Ministerul Educaţiei din România şi Ministerul Ştiinţei din Austria
16.12.2007

Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei s-a întâlnit la sfârşitul acestei săptămâni cu ministrul austriac al Ştiinţei şi Tehnologiei, Johannes Hahn.
Demnitarii au stabilit organizarea anuală, de către cele două  ministere, a unei „Zile a Ştiinţei". Proiectul va demara în luna mai a anului viitor la Viena, în Austria. Acesta presupune organizarea de reuniuni la care vor participa rectori ai instituţiilor de învăţământ superior, reprezentanţi ai institutelor de cercetare şi ai asociaţiilor studenţeşti din România şi Austria. „Pentru că mă preocupă creşterea mobilităţii profesorilor şi studenţilor români în străinătate, i-am propus ministrului Ştiinţei din Austria, domnul Johannes Hahn, organizarea acestei «Zile a Ştiinţei». În acest fel, se vor putea realiza parteneriate de cooperare în domeniu între universităţile din România şi cele din Austria. Studenţii români şi austrieci vor putea, la rândul lor, să afle mai multe despre ofertele de studiu ale universităţilor din cele două ţări", a declarat ministrul Cristian Adomniţei.
Ministrul Educaţiei din România şi ministrul Ştiinţei şi Tehnologiei din Austria s-au angajat să depună eforturi pentru a face cunoscută oferta educaţională din cele două ţări. Reprezentanţii celor două ministere vor colabora şi în cadrul grupurilor de lucru ale Procesului Bologna.
În cadrul unei întâlniri cu rectorii din România, eveniment ce a avut loc la Sibiu, ministrul Johannes Hahn le-a promis acestora sprijin pentru dezvoltarea unor programe de master europene, pe diferite domenii de interes, în colaborare cu instituţiile de învăţământ superior din Austria.
În toate discuţiile purtate, cei doi miniştri, Cristian Adomniţei şi Johannes Hahn, au subliniat bunele relaţii care există între România şi Austria în domeniul educaţiei şi cercetării.

BIROUL DE PRESĂ

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult