Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
MECT va insera cele mai bune propuneri în proiectul Pachetului de legi ale educaţiei
19.01.2008

Ministrul Educaţiei Cristian Adomniţei a participat ieri, 18 februarie, în municipiul Deva, la dezbaterea publică privind Pachetul de Legi ale Educaţiei. Peste 250 de profesori, directori de instituţii de învăţământ, reprezentanţi ai sindicatelor, ai autorităţilor publice locale dar şi ai elevilor şi părinţilor au participat la discuţiile care au avut loc la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara.
După prezentarea prevederilor proiectului Legii învăţământului preuniversitar şi Statutului cadrului didactic, ministrul a răspuns întrebărilor celor prezenţi. Cele mai multe au vizat descentralizarea, modul în care Ministerul Educaţiei propune o implicare mai activă a comunităţii locale în viaţa şcolii.
Ministrul Cristian Adomniţei a precizat că la finalul dezbaterilor publice, după 17 februarie, Ministerul Educaţiei va centraliza toate propunerile legate de îmbunătăţire a proiectelor din pachetul de legi. Sugestiiile considerate a fi cele mai bune vor fi inserate în forma definitivă a proiectului.
„Este un act perfectibil, la care s-a ajuns după luni de muncă, în urma consultării tuturor factorilor implicaţi: sindicate, rectori, reprezentanţi ai studenţilor", a declarat Cristian Adomniţei. Ministrul a subliniat ca principiile pe care noul pachet de legi intenţionează să le introducă în sistemul de învăţământ nu vor fi modificate în urma inserării acestor propuneri. „Proiectele nu vor suferi modificări în ceea ce priveşte principiile sale, agreate de toţi cei alături de care am realizat acest pachet. Spre exemplu, cu toţii au fost de acord cu educaţia preşcolară sau cu descentralizarea. Modificările vor viza formulările din proiect, în aşa fel încât să nu fie cazul unei  implementări defectuoase a acestor principii", a explicat ministrul Educaţiei.
Cristian Adomniţei le-a solicitat celor interesaţi de procesul educaţional din România să-şi trimită propunerile până în data 17 februarie la inspectoratele şcolare din judeţele de domiciliu. De asemenea, propunerile pot fi făcute direct şi Ministerului Educaţiei, fie pe adresa proiecte.legi@medc.edu.ro, fie prin poştă, la sediul instituţiei - strada General Berthelot, nr. 28-30, sector 1, Bucureşti.

BIROUL DE PRESĂ

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult