Participarea Secretarului de stat pentru învăţământ preuniversitar la dezbaterea publică a pachetului de legi ale educaţiei în judeţul Vrancea




Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, doamna Zvetlana Preoteasa, a participat luni, 28 ianuarie 2008, în judeţul Vrancea, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, la dezbaterea publică privind pachetul de Legi ale educaţiei. La eveniment au luat parte peste 250 de persoane: cadre didactice, directori de unităţi de învăţământ, reprezentanţi ai sindicatelor, primari şi reprezentanţi ai instituţiilor publice locale şi mass-media.
Secretarul de stat a prezentat conţinutul integral al pachetului de legi, insistând pe modificările esenţiale ce urmează a fi aduse legislaţiei actuale. Doamna Zvetlana Preoteasa a încurajat participarea la discuţii şi formularea de propuneri pe adresa Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului în vederea definitivării conţinutului şi formei acestor legi. Dezbaterea s-a încheiat cu o conferinţă de presă.

 

BIROUL DE PRESĂ