Despre instituție / Despre noi / Minister
Ministerul Educaţiei Naţionale
Str. Gen. Berthelot 28-30
Sector 1, 010168, Bucureşti
Tel. Centrală: 4056200;4056300
Relaţii cu publicul
|
Luni, 17 august, începe a doua sesiune a examenului de Bacalaureat
13.08.2009
Elevii care au promovat ultima clasă de liceu şi nu s-au prezentat în sesiunea din iulie, precum şi cei care nu au trecut de una sau mai multe probe ale examenului de Bacalaureat organizate în anii anteriori, vor începe luni, 17 august, susţinerea probelor orale din a doua sesiune a acestui examen. Pentru sesiunea august - septembrie 2009, s-au înscris 47.464 elevi, din care 1.317 vor susţine probe în limba maternă (1.222 la limba maghiară şi 95 la limba germană). Candidaţii din această sesiune au fost repartizaţi în 129 centre de examen. Lucrările la probele scrise vor fi evaluate în 58 de centre regionale. Examinarea la probele orale/practice se realizează de către doi profesori de specialitate, membri ai comisiei, în prezenţa a cel puţin 3 candidaţi. Fiecare profesor evaluează răspunsul candidatului de la probele orale/practice cu note întregi de la 1 la 10, în funcţie de baremul de evaluare, astfel încât diferenţa dintre notele celor doi profesori evaluatori să nu depăşească 1 punct. Nota finală la proba respectivă se calculează ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, din notele acordate de cei doi examinatori. Pentru probele orale, candidaţii vor extrage un singur bilet, însă au dreptul la un al doilea bilet, caz în care nota va fi scăzută cu un punct. Subiectele pentru probele orale au un grad de complexitate care permite tratarea lor integrală în maximum 10 - 15 minute. Un candidat se consideră „promovat" la proba orală/practică dacă a obţinut minimum nota finală 5 (cinci). Probele orale sunt eliminatorii. Candidaţii care obţin o notă sub 5 (cinci) sau nu se prezintă la o probă orală sunt declaraţi „respinşi", respectiv „neprezentaţi" şi pierd dreptul de a participa la probele următoare. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul candidaţilor eliminaţi, care rămân şi fără posibilitatea recunoaşterii notelor pentru sesiunile următoare. La probele orale şi practice nu se admit contestaţii, cu excepţia probei de dicteu melodic şi armonic, de la profilul artistic - muzică. Examenul va continua în zilele de 18 august cu proba de limba şi literatura maternă, respectiv 19 august - limba şi literatura modernă. Prima probă scrisă (limba şi literatura română) se va desfăşura joi, 20 august. Susţinerea probei scrise la limba şi literatura maternă va avea loc vineri, 21 august, iar a probei obligatorii a profilului (D), luni, 24 august. Proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării (E) - scrisă sau practică - este programată marţi, 25 august, iar ultima, la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare corespunzătoare specializării (F) - scrisă sau practică -, miercuri, 26 august. În data de 28 august vor fi afişate primele rezultate (până la ora 16.00) şi vor fi depuse contestaţii (16.00 - 20.00). Acestea vor fi soluţionate în intervalul 30 august - 2 septembrie, urmând ca afişarea rezultatelor finale să se aibă loc luni, 3 septembrie.
BIROUL DE PRESĂ
|
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor
din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
- Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
- OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
- Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
- Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
- Concurs director CSUD - Universitatea din București
- Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii
universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
|