Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
A doua întâlnire informală dintre ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, domnul dr. Daniel Petru Funeriu, și reprezentanții sindicatelor din învățământ
12.01.2010

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, dr. Daniel Petru Funeriu, s-a întâlnit astăzi, 12 ianuarie 2010, la sediul ministerului, cu reprezentanţii tuturor federaţiilor sindicale din învăţământ. Această a doua întâlnire informală a avut loc la inițiativa ministrului Educației și a avut drept scop prezentarea propunerilor de măsuri pe care inspectoratele școlare le-au adus în atenția ministerului, în vederea aplicării Ordonanței de Urgență 114/2009. Inspectorii școlari generali au prezentat, ieri, 11.01.2010, posibilele măsuri de optimizare a rețelei școlare, în vederea utilizării eficiente a resurselor umane, materiale și financiare pentru încadrarea în numărul maxim de posturi alocat județului pentru anul școlar 2010-2011.
În cursul acestei săptămâni, cel mai târziu vineri, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în urma analizării tuturor datelor primite de la inspectoratele școlare generale, va centraliza și va prezenta sindicatelor reprezentative din Educație, măsurile pe care le va lua pentru aplicarea OUG 114/2009. Măsurile Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului vor intra în procedura de dialog social cu sindicatele.
La întrevedere au participat reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federației Sindicatelor din Învățământ Spiru Haret, Federației Educației Naționale și ai Federației Naționale Sindicale "Alma Mater".

BIROUL DE PRESĂ

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult