Despre instituție / Despre noi / Minister
Ministerul Educaţiei Naţionale
Str. Gen. Berthelot 28-30
Sector 1, 010168, Bucureşti
Tel. Centrală: 4056200;4056300
Relaţii cu publicul
|
Participarea ministrului educatiei si cercetarii la Congresul Academiei Americano - Române de Stiinta si Arta (Targu Jiu)
04.06.2003
Comunicat de presa - 04 iunie 2003
COMUNICAT DE PRESĂ
Ministrul educaţiei şi cercetării,
doamna Ecaterina Andronescu, a participat miercuri, 4 iunie 2003, la Târgu
Jiu, la deschiderea oficială şi lucrările celui de-al 28-lea Congres al
Academiei Americano - Române de Ştiinţă şi Artă, eveniment organizat de
Academia Americano - Române de Ştiinţă şi Artă şi Universitatea „Constantin
Brâncuşi” din Târgu Jiu.
Congresul îşi propune să
dezbată problematica esenţială a cercetării ştiinţifice fundamentale şi
a contribuţiei culturii şi artei la crearea spaţiului european al cercetării
şi învăţământului superior. În alocuţiunea rostită, ministrul educaţiei
şi cercetării a subliniat importanţa organizării acestei manifestări şi
a spus că prezenţa personalităţilor de talie internaţională, reprezentanţi
ai unor forumuri ştiinţifice şi culturale de anvergură, este o certitudine
a finalităţii demersului de a revaloriza cercetarea românească pe plan
internaţional. „Una din căile importante ale reformării societăţii româneşti
este dezvoltarea cercetării şi cucerirea locului meritat în confruntarea
informaţională, prin produsul minţii românilor, încă prea puţin cunoscut
şi valorificat. De aceea cred că dumneavoastră, într-un program bine articulat,
veţi reuşi să deschidem ferestrele României spre lume, prin care lumea
să privească România”, a mai spus ministrul educaţiei şi cercetării.
Un moment important în agenda
ministrului Ecaterina Andronescu l-a constituit întâlnirea cu preşedintele
în exerciţiu al Academiei Americano-Române, domnul Ion Paraschivoiu, în
cadrul căreia a fost discutată posibilitatea încheierii unui acord de cooperare
între MEC şi ministerul canadian de resort pentru oferirea unor facilităţi
tinerilor români care doresc să studieze în Canada.
BIROUL DE PRESĂ
|
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor
din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
- Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
- OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
- Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
- Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
- Concurs director CSUD - Universitatea din București
- Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii
universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
|