Despre instituție / Despre noi / Minister
Ministerul Educaţiei Naţionale
Str. Gen. Berthelot 28-30
Sector 1, 010168, Bucureşti
Tel. Centrală: 4056200;4056300
Relaţii cu publicul
|
Drept la replica solicitat cotidianului „Jurnalul National”
02.06.2003
Comunicat de presa - 02 iunie 2003
DREPT LA REPLICĂ
solicitat cotidianului
JURNALUL NAŢIONAL
În atenţia domnului MARIUS
TUCĂ,
Director
Urmare a articolului "Andronescu,
Bartoş şi Şpaga", publicat în cotidianul "Jurnalul Naţional" din data de
31 mai 2003, sub semnătura domnului Răzvan Ionescu, Biroul de Presă al
Ministerului Educaţiei şi Cercetării face următoarele precizări:
Ministerul Educaţiei şi
Cercetării a apreciat întotdeauna atitudinea corectă, obiectivă şi constructivă
a mass-media, convins fiind că fără o "presă scormonitoare şi agresivă",
o societate nu se poate dezvolta normal. Cu toate acestea, când numele
unui ministru, care gestionează temporar un domeniu, este asociat absolut
gratuit cu disfuncţionalităţile unui sistem, considerăm că se aduce o gravă
atingere atât ministrului, cât şi omului.
Este îndeobşte cunoscut
faptul că, o asemenea stare de fapt cum e cea pe care se glosează în articolul
de faţă, se poate schimba în timp, paralel cu formarea unei culturi a datoriei,
a unei mentalităţi şi a unui comportament adecvat, deopotrivă al formatorului
şi beneficiarului. De asemenea, se cunoaşte intransigenţa şi rapiditatea
cu care MEC a acţionat atunci când a avut dovezi concrete privind abaterile
cadrelor didactice. Altfel spus, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi
ministrul Ecaterina Andronescu au optat pentru o ierarhie corectă a valorilor
în sistemul educaţional, astfel încât fiecare dintre actorii săi să ocupe
locul pe care îl merită în raport cu pregătirea şi responsabilităţile pe
care şi le asumă. În concluzie, înclinăm să credem că articolul în cauză
este o evidentă acţiune de denigrare, având în vedere că relele cronice,
nu numai ale învăţământului, ci ale societăţii româneşti, sunt trecute
în "palmaresul" unui ministru, care a demonstrat pe tot parcursul mandatului
său, că probitatea morală nu îi poate fi pusă la îndoială.
Cu speranţa că, în viitor,
cotidianul "Jurnalul Naţional" va adopta un ton şi o atitudine propice
unei colaborări eficiente, v-am fi deosebit de recunoscători dacă din articolele
dvs. se va desprinde respectul faţă de învăţământul românesc şi oamenii
care îl slujesc cu adevărat.
BIROUL DE PRESĂ
|
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor
din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
- Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
- OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
- Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
- Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
- Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
- Concurs director CSUD - Universitatea din București
- Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii
universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
|