Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Proiectul „Managementul administrativ şi financiar al şcolii într-un mediu descentralizat“ în dezbatere publică
18.04.2006

Proiectul include planul detaliat de implementare a etapei administrative a strategiei şi a fost publicat astăzi pe site-ul MEdC, http://www.edu.ro/, la secţiunea „Descentralizare", sub-secţiunea „Metodologii şi repere metodologice". Opinii cu privire la acest document sunt aşteptate la adresa de e-mail descentralizare@mec.edu.ro sau pe forumul public dedicat descentralizării.
Proiectul se desfăşoară în 50 de şcoli din judeţele Iaşi, Harghita şi Dolj, ce vor fi selectate pe baza criteriilor elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Prin acest proiect se asigură asistenţă tehnică, instruire pentru personalul din şcoli şi autorităţi locale, precum şi consultanţă pentru dezvoltare instituţională. Totodată, proiectul va furniza o serie de informaţii ce vor sprijini MEdC, MFP, MAI şi autorităţile locale în elaborarea şi implementarea unui cadru pentru alocarea şi controlul resurselor educaţionale ale comunităţii.
Proiectul va identifica şi disemina cele mai bune practici, din şcolile selectate, pentru a spori eficienţa financiară în învăţământul preuniversitar. De asemenea, proiectul urmăreşte îmbunătăţirea cadrului instituţional şi a proceselor de management financiar şi de luare a deciziilor la nivelul şcolilor şi al administraţiei locale.
Prin acest proiect Ministerul Educaţiei şi Cercetării îşi propune:
- îmbunătăţirea managementului, administrării şi finanţării unităţilor de învăţământ în sistem descentralizat;
- întărirea autonomiei şcolii;
- eficientizarea activităţii instituţiilor, de la nivel central şi local, de creştere a performanţelor în contextul descentralizării administrative şi financiare în învăţământul preuniversitar;
- întărirea cooperării dintre şcoli, autorităţi locale şi părinţi, în vederea utilizării eficiente a resurselor limitate de care dispun şcolile;
- promovarea la nivelul şcolii a procedurilor democratice şi de asigurare a transparenţei privind deciziile manageriale şi financiare importante.
- conceperea unei scheme viabile de alocare "per capita" a fondurilor.
În derularea proiectului au fost parcurse următoarele etape:
1. Elaborarea instrumentelor şi procedurilor de selecţie a şcolilor şi transmiterea acestora către cele 3 judeţe
2. Depunerea aplicaţiilor de către şcoli
3. Constituirea grupului operaţional la nivelul MEdC
4. Elaborarea instrumentelor de evaluare pentru cele 57 de aplicaţii depuse
5. Vizitarea şcolilor şi comunităţilor locale în vederea selecţiei şcolilor.
Pe parcursul evaluării au fost consultaţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, părinţi, profesori, elevi, fiind utilizate metodele chestionarului, focus grupului şi a discuţiilor directe.
Concluzii preliminare ale raportului de evaluare pentru selecţia şcolilor
În judeţele respective, gradul de cunoaştere a strategiei de descentralizare de către directori, membrii consiliilor de administraţie, cadrele didactice diferă semnificativ în funcţie de nivelul de învăţământ şi de la o unitate la alta. Ca regulă generală, în licee şi grupuri şcolare, strategia este cunoscută cel mai bine, apoi, din ce în ce mai difuz, la nivelul şcolilor cu clasele I-VIII şi grădiniţe din mediul rural.
- Contabilii împreună cu directorii şcolilor cunosc cel mai bine conceptele şi au participat cu toţii la exerciţiul de simulare a bugetelor descentralizate.
- Demn de menţionat este faptul că mulţi primari, inclusiv cei din oraşele mici şi comune, au cunoştinţe solide privind tehnicile de programare bugetară şi despre proiectul de descentralizare a învăţământului. În multe consilii locale există preocupare, expertiză şi activităţi privind proiectele şi programele educaţionale, cu finanţare internă sau externă, în aşteptarea implementării măsurilor de descentralizare.
Raportul final va fi publicat la aceeaşi adresă până la data de 15 mai 2006.

Director,

Mircea MUREŞAN

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult