![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Învăţământ preuniversitar | Învăţământ superior | Învăţământ minorităţi | Cercetare | Resurse umane | Recunoastere diplome si vizare | Relații Internationale si Europene |
Despre instituție / Despre noi / Minister
Informații de interes public
Navigare rapidă
Contact
Ministerul Educaţiei Naţionale Str. Gen. Berthelot 28-30 Sector 1, 010168, Bucureşti Tel. Centrală: 4056200;4056300 Relaţii cu publicul |
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
![]() Fonduri destinate ajutorării elevilor din satul Seciuri - judeţul Gorj
09.05.2006
Ministrul educaţiei şi cercetării, domnul Mihail Hărdău, a decis să aloce, din bugetul ministerului, fondurile necesare pentru achiziţionarea unui microbuz destinat transportului elevilor sinistraţi din satul Seciuri, judeţul Gorj.
Pe lângă acest sprijin, fiecare din cei peste 90 de preşcolari şi elevi din această localitate va primi suma de 800.000 de lei (80 RON) din fondurile strânse în contul pentru ajutorarea sinistraţilor, deschis la Banca Comercială Română de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Banii vor fi donaţi fiecărui elev prin intermediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, pe baza listelor nominale pe care ISJ le va trimite la MEdC, în perioada imediat următoare. Reamintim că din cauza alunecărilor de teren, din noaptea de joi spre vineri a săptămânii anterioare, cei aproximativ 500 de locuitori din satul Seciuri, comuna Roşia de Amaria, au fost evacuaţi în localităţi învecinate, iar Şcoala cu clasele I-IV a fost distrusă. În aceste condiţii, cei 40 de preşcolari vor frecventa cursurile, până la vacanţa de vară, într-un sediu provizoriu din comuna Roşia de Amaria, iar cei 50 de elevi din clasele primare vor merge la Grupul Şcolar din aceeaşi comună. Arhiva şi documentele şcolare au fost, de asemenea, mutate la Grupul Şcolar din Roşia de Amaria. Conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării a iniţiat săptămâna trecută şi campania de ajutorare "Copii pentru Copii - Şcoală pentru Şcoală" destinată cadrelor didactice şi al celor peste 1000 de elevi din judeţele afectate de revărsările Dunării. În acest sens, invităm persoanele interesate să se alăture acestei campanii prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene unde pot dona haine, rechizite şi materiale auxiliare necesare unităţilor de învăţământ. De asemenea, MEdC a solicitat conducerilor inspectoratelor şcolare judeţene care nu au fost afectate de inundaţii să analizeze dacă au în dotare mobilier şcolar ce poate fi donat pentru refacerea şcolilor afectate. Precizăm că cei ce doresc sa ofere bani o pot face în contul O97RNCB0080005630300028 deschis la BCR, sucursala Doamnei. Menţionăm că, până în acest moment, din acest cont s-au virat deja 800 de milioane de lei Inspectoratelor Şcolare Judeţene Dolj şi Călăraşi.
Director, Mircea MUREŞAN
|
Utile
Ultimele documente
|