Învăţământ preuniversitar Învăţământ superior Învăţământ minorităţi Cercetare Resurse umane Recunoastere diplome si vizare Relații Internationale si Europene
Comunicate de presă Versiunea tipăribilă
Metodologia de mişcare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar nu se va modifica
10.05.2006

Conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării îşi menţine decizia de a respecta întocmai Metodologia de mişcare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar referitor la solicitările de păstrare a continuităţii/încadrării prin suplinire pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar care au participat la concursul naţional de ocupare a posturilor/catedrelor didactice în anul 2003.  Metodologia de mişcare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar a fost aprobată prin O.M.Ed.C nr.5441/09.11.2005,  în urma parcurgerii tuturor etapelor legale implicate de aprobarea acestui act normativ şi publicată în M.O. nr. 1082/30.11.2005.

Argumentele care au fundamentat această decizie sunt:

- Lista cuprinzând posturile/catedrele/vacante/rezervate pentru concursul din 2006 este publicată din 24 martie, urmând a fi actualizată până la data limită, 13 mai 2006, pentru judeţele pilot, respectiv 17 mai 2006 pentru restul judeţelor. Aceasta include şi posturile/catedrele vacante/rezervate ocupate în acest an şcolar de cadrele didactice solicitante.
- După finalizarea acţiunilor de pretransferare, restrângere de activitate şi detaşare în interesul învăţământului, orice modificare a acestei liste, în afara procedurilor metodologice ar produce discriminări între cadrele didactice cu statut de suplinitor, potenţiali candidaţi la concurs pe aceste posturi şi cadrele didactice care solicită continuitate pe post în baza participării la concurs în anul 2003.
- Neadecvarea momentului pentru potenţiale modificări ale Metodologiei de mişcare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, având în vedere că prevederile acesteia au produs deja efecte.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării promovează calitatea educaţiei, echitatea şi legalitatea în toate demersurile sale.

Director,
Mircea MUREŞAN

< precedentul     următorul >

Utile
Ultimele documente
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice prin Universitatea Maritimă din Constanța, instituție care funcționează în coordonarea ministerului
    Citeşte mai mult
  • Lista românilor de pretutindeni din Moldova, admiși ca bursieri ai statului român, la studii universitare de licență, începând cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult
  • OMENCS nr. 4576/20.07.2016 pentru completarea art. 9 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a probelor specifice din cadrul examenului de bacalaureat, susţinute de absolvenţii secţiilor bilingve româno-spaniole, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.756/2012
    Citeşte mai mult
  • Ordinul ministrului Educaţiei nr. 4662/1.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1, cu modificările şi completările ulterioare, urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat
    Citeşte mai mult
  • Project ROSE. Request for Expressions Of Interest - Development of the Project Management Information System - Software Programmer 2
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională 2016 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat 2016
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al municipiului Roman și administrarea Consiliului Local al Municipiului Roman, în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru Clubul Copiilor Roman
    Citeşte mai mult
  • Proiect de Hotărâre de Guvern privind unele măsuri de utilizare a Fondului de contrapartidă provenit din ajutorul Guvernului Japoniei constituit în baza Înțelegerii realizate prin schimbul de note diplomatice româno-japoneze, semnate la București pe data de 7 ianuarie 2000 și a Acordului încheiat între Guvernul României și Japan International Cooperation System (JICS) la 1 februarie 2000, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 308/ 19.04.2000
    Citeşte mai mult
  • Concurs director CSUD - Universitatea din București
    Citeşte mai mult
  • Lista romanilor de pretutindeni din Bulgaria, admisi ca bursieri ai statului roman, la studii universitare de licenta incepand cu anul universitar 2016-2017
    Citeşte mai mult